Te rog, du-mă de nas...

Stau în noapte așteptând ca Ene să se așeze pe la gene..... și o întrebare nu mă lasă să mă cufund în brațele moșului: oare în care cută=rid de pe fața-mi stă clar scris Dobitoacă!?

Scuzele mele animăluțelor.... dar, uneori, primesc atâtea detalii și explicații ”pe înțelesul tuturor”, încât întrebarea mea este justificată. Sau încep, mai nou, să primesc fraze gen ”nu cred că m-ai înțeles”, ”citesc pe fața ta nedumerire, cred că...de fapt, tu nu ai cum să înțelegi așa ceva”, ”e peste nivelul tău de înțelegere” și alte texte menite să mă facă să mă simt bine, în opinia celor care le rostesc. Mai adaugă la texte și un ton drăgălaș de ...un fel de compasiune - sărăcuța de mine, în hamacul în care-mi duc existența, toate cele lumești, obișnuitele monodialoguri ale celorlalți îmi sunt evident total străine! Am, ferice mie!, o viață lipsită de griji, o viață simplă, precum un glob de cristal.....sunt înconjurată de minuni constante, de zâne și feți frumoși, de talere de aur și mâncare adusă de slujitori alături de pocale de zâmbete și fericire fără număr....

Ferice de mine!....ferice că nu-mi doresc nici în vise să am ceea ce am scris mai sus. Viața e frumoasă așa, pură, dură, cu opintișuri, cu greutăți de ridicat, cu bolovani de ferit în cale, cu vârfuri - de sulițe, de dor, de ace, de munți... , cu hăuri din care te ridici și renaști!

Nu, dragul meu/draga mea, nu am cum să te înțeleg! În cărțile citite de mine nu se află faptele citate de tine. În manualele școlilor prin care am bântuit nu am găsit definițiile citate de tine. La cursurile diverse și puține la număr pe care le-am frecventat post-master nu am găsit calificați care să mă învețe și opinia ta, logica ta, punctul tău de vedere, filozofia ta pură legată de vârful piramidei în care te-ai cățărat neștiut și nesocotit....și știi de ce? Pentru că majoritatea cursurilor și a cărților de care m-am împiedicat mi le-a oferit viața! Zi de zi, noapte de noapte, zi și noapte, căci de multe ori ziua își dădea mâna cu noaptea ca să-mi învăț lecțiile prea prețioase, din practică! încât să consider că manualele și unele cărți sunt, de multe ori, fraze teoretizate fără aplicabilitate....șiruri de cuvinte menite să dea viață doar unor hârtii și tipografii fără valoare....

Aaa, și nu am cum să omit Oamenii! Acei oameni diverși, frumoși, haini unii, haiduci alții, iubitori, mărinimoși, invidioși, răutăcioși, prietenoși....m-au învățat și mi-au clădit prezentul, fără să le pese dacă mă doare, dacă mă interesează, dacă contez, dacă am răbdare, dacă...dacă... - lor le mulțumesc pentru fiecare clipă oferită mie!

Dragii mei ”mentori”! Să știți că zâmbetul meu este curat, cuvintele rostite de mine sunt lege sfântă! Îmi asum fiecare gest, mișcare, pas făcut, decizie luată, relație clădită sau desfăcută. Și toate celelalte acte și acțiuni care îmi alcătuiesc viața. Luați aminte că îmi place să mă joc, că seriozitatea de care dau dovadă atunci când ascult e semn de prețuire și de interes maxim atunci când îmi vorbești. Că te întrerup când am ceva de punctat, de subliniat, de completat sau obiectat. Sau te întrerup politicos când nu mă interesează subiectul abordat de tine - tot din respect pentru timpul tău și al meu. Regret pentru tine dacă pasiunea ta nu se întâlnește cu pasiunea mea. Asta face farmecul unicității din oameni!

Dar tu? De ce simți nevoia să mă ”etichetezi” ca pe o păpușă fără creier? Atâta poți tu să înțelegi din expresia feței mele? Nu vezi că, mai ales la femei, fardul estompează uneori expresivitatea feței? Ochii jucăuși trădează o curiozitate nesatisfăcută de mișcarea buzelor tale....căci cuvintele rostite sunt ca ecoul într-o fântână oarbă....și te rog, mai bine oprește-te până nu fac otită....am aflat că timpanul este extrem de sensibil la frecvențe necunoscute.....

Dar, te rog un singur lucru: du-mă de nas! sunt fascinată să fiu dusă (conștient! nu te flata) de nas....joacă-te, cu cuvintele, cu stările, cu imaginația (mea!), dă-ți voie și dă-mi voie să simt, să trăiesc...să gust, să iubesc! Da, du-mă de nas.....până te las.....