interviu cu o ”mască”
În vremuri de restriște sau, altfel spus, vremuri care pot scoate esența din oameni (și vreau să cred că acea esență e plină de bunătate, de umanitate, de integritate, de rațiune, de dragoste, bunăstare și iubire ș.a.m.d.) gândul meu s-a îndreptat într-o bună dimineață către o fată veselă și zglobie.
Cu atâtea măști în jur – unora chiar le face bine, căci pot fi, în sfârșit, ei, cei adevărați … - mi-am dat seama că, într-adevăr, ochii sunt oglinda sufletului.
Sunt oameni pe care viața mi i-a adus în suflet și acolo au rămas și vor rămâne, într-un firesc sublim. Acei oameni, la rândul lor, m-au cuibărit într-un colțișor cald al sufletului lor – așa s-a creat o punte intangibilă și indescifrabilă pentru ceilalți care ne înconjoară.
Cu atâtea măști în jur … mi-am dat seama că, pe acești oameni, îi recunosc ușor după zâmbetul și bucuria din ochi atunci când ne intersectăm aiurea, prin oraș. Ceilalți, care mă salută (sau nu! bucuroși că au/am o scuzo-mască) dar pe care nu îi recunosc ușor … îmi dau seama că sunt. Și atât. Mă bucur pentru ei că exist(ă).
După atâta pan-de-mie, ”cu mască” și ”fără mască”, într-o dimineață în care picurii jucăuși ai norilor îmi zâmbeau de după geam, a apărut în mintea-mi, ca un curcubeu, imaginea unui clovn – vesel, surâzător și țopăind copilărește printre masa de oameni care se târa pe bulevard către un nu-știu-unde-hotărât.
Poate l-ați văzut și voi, poate nu.
Ei bine, fie că vi-l amintiți au ba, eu i-am mulțumit în gând că există și l-am abordat îndată, decisă să îl iau ”la purecat”! De unde atâta veselie?! De unde atâta ”mască”?! Și ce e după ”mască”?! Ia, să auzim și noi!
Cum te simți când îți pui "masca"?
De obicei, nu folosesc cuvântul ”mască”. Încerc să mă obișnuiesc și cu conotațiile pozitive ale acestui cuvânt. Așa că, pentru acest dialog, voi lua în calcul doar partea pozitivă a măștii. Cum mă simt? Mă simt liberă, simt că am posibilitatea să experimentez lucruri, glume, fără a fi însoțită de frici, de teamă.
Ce te determină pe tine să ieși așa pe stradă?
În primul rând, bucuria pe care o simt în interior. De asemenea, cred că acesta este felul meu de a aduce culoare în jur. Și știu, ca imagine e puternic. Văd în oamenii necunoscuți pe lângă care trec. Zâmbesc, sunt curioși. Astfel, știu că le-am colorat ziua. Și, pe lângă toate acestea, mă simt ca un copil din nou.
Ce te face sa râzi?
Răspunsul acesta e destul de greu de definit ... Eu râd din principiu E ca oxigenul. Râd pe stradă, când ascult muzică, când dansez, când citesc și când spun povești. Pe scurt, cred că aș putea spune că eu și Viața ne facem să râdem reciproc.
Cum îți faci scut privirilor "ciudate" din jur?
Am învățat să zâmbesc și apoi, să mă uit în altă parte. Îmi iau energie din jur, din natură și zâmbetele celor care au curajul să zâmbească, văzând un clovn plimbându-se prin oras.
A fost vreun moment în care te-ai simțit ridicolă?
Da, unoeri, atunci când mă priveam, când mă analizam prin prisma celorlalți. Dar, am înțeles că important e cum mă văd și cum mă percepm, cum mă simt eu.
În ce situații ai alege din nou costumația?
Chiar și azi, dacă se poate Aș purta-o din nou la un eveniment, la o petrecere sau atunci când spun o poveste.
De ce ai continua?
Pentru că îmi place extrem de mult ce fac. Și pentru că, prin intermediul costumului și al machiajului, am reușit să ajut oameni (mari și mici) să își depășească frica de machiaj sau clovn. În plus, e un plus de magie la orice eveniment, activitate!
Ce sugestie ai oferi celor care sunt tentați să se joace "de-a clovnul" și nu îndrăznesc?
Să aibă curaj... Să se aprecieze și să găsească un gest, o idee, o culoare care să îi diferențieze, să îi definească. Și să zâmbească. Mult, cu orice motiv. Să se bucure de cele mai mici lucruri.
Există tristețe în spatele "măştii"? Se spune că, de fapt, gura desenată ascunde multă tristețe în suflet …
Tocmai de aceea, eu nu îmi pictez gura aceea, zâmbetul larg ... Astfel, cei cu care interacționez, pot vedea la cald emoțiile, sentimentele mele. Cred că, de multe ori, tristețea ne ajută să simțim fericirea, să o oferim. Deci da, există o urmă de tristețe, care foarte rar poate fi observată.
și totuși, eu te știu o fată veselă, puternică și optimistă
… n.a.: râde veselă, fără cuvinte …
Cu ce gând îți iei rămas bun de la cei de care te înconjori, ca și clovn?
Prin îmbrățișări, zâmbete, oferindu-le mici bucăți de magie cu care să reușească să fie fericiți. Plus, cu promisiuni de a ne revedea, la fel de plini de bucurie și chef de joacă.
Mulţumesc frumos pentru răspunsuri! Mi-a făcut mare plăcere să avem dialogul acesta!
Eu îți foarte mulțumesc! Recunosc, m-am simțit ca un copil, între zânuțe, răspunzând la aceste întrebări!
Nu știu cum vă simțiți voi acum, dar eu m-am încărcat cu o energie debordantă!
Fata fără mască, cea care ne îmbucură viața prin simplul fapt că am cunoscut-o, că e parte din cărarea vieții noastre, cea care aduce zâmbete, alinare, bună dispoziție și culoare peste tot pe unde trece – ei bine, fata aceasta drăgălașă se numește Georgiana Agafia Bighescu!
O găsiți pe pagina sa de facebook, o găsiți implicată în proiecte despre care nu vorbește fiindcă, pentru ea, contează mult mai mult ceea ce face. O găsiți pe pagina ”Special Olympics România” și pe pagina ”Esențe ale copilăriei” unde, de câteva săptămâni, citește povești copiilor seara, înainte de culcare.
O găsiți printre paginile primei sale cărți intitulată ”Lupul care a descoperit fericirea”, o carte care conține o poveste pentru copii și desene reprezentative de colorat. Îi puteți descoperi esența de copil naiv, de o înțelepciune dobândită (prea)timpuriu în cartea intitulată ”Abonata nu poate fi contactată”.
O găsiți în viața reală făcând jaloane printre hopuri, tăind hățișuri, croind drumuri și influențând destine.
O găsiți printre rânduri, printre gânduri.
O găsiți. O găsiți mereu veselă și plină de viață!
Mulțumesc Goergi dragă, pentru tot ceea ce ești și dăruiești!
