Când ți-e bine ...

Când ți-e bine ești în imposibilitatea de a vedea semenii aflați în suferință.

Când ți-e bine, vezi atât cât îți permite lungul propriului nas sau prăjina în vârful căreia (brusc!) te-ai cățărat ... sau preaplinul portofelului sau a contului din bancă....sau atât cât îți dau voie să vezi lentilele ochelarilor fumurii – fumurii de la plinătatea falsă ce îți umple sufletul ponosit.

Când ți-e bine ....când? Când îți e cu adevărat, BINE?

Cu toții avem povârnișurile noastre, avem câmpiile noastre înflorate, pajiști unde să ne odihnim, dealuri sau munți de urcat, păduri de cutreierat ..., iar binele ce ne poposește în viață ne umple vremelnic, de cele mai multe ori, sufletul și inima.

Când ți-e bine, omule, privește în jur și fă ceva dincolo de zidul egoului, dincolo de lentilele care-ți obturează irisul, fă ceva pentru semenii tăi, să guste și ei din pocalul unui bine trecător.

Așa, vei putea înpărtăși momentele de restriște, vei avea cu cine împărți sacul cu poveri, vei avea cu cine să te opintești ca să urnești un bolovan de tristeți ce soarta ți-l așează în cale să-ți mai dea o lecție prețioasă. Așa, vei avea cu cine să te bucuri de ....bine.

Fă bine și mergi mai departe.

”Fă bine și așteaptă rău” – e o vorbă din bătrâni cu care eu mă împac mai puțin. Acel ”rău” este, de fapt, un bine prin care cei care ți-l oferă așa sunt ei capabili să se manifeste. Tu fii un exemplu de frumos, de îngăduință, de smerenie, de hărnicie, de zâmbete și bucurie. Adu în viața semenilor tăi o nuanță vie de dragoste, fraternitate și iubire. Învață-i pe cei care nu știu cum e să primești, cum e să oferi, cum e să mulțumești.

Învață-i și pe alții, așa cum și tu, la rându-ți, ai învățat.

Când ți-e bine.