pulsul unei seri de vară

Astă seară orașul m-a făcut să mă simt veselă.

Cine să-mi fi influențat starea?

Poate artiștii care cântau pe scenă și se răcoreau între două cântece cu câte o dușcă zdravănă de bere ... sau poate se datorează fetiței care călărea cu grație un balon în formă de inimioară și care, spre amuzamentul drăgălaș al fetiței, se străduia nonsens să călătorească departe de mânuța ei .... poate unul din cuplurile prezente în parc, rezemate de câte o sticlă cu bere în așa fel încât cu greu îți puteai da seama care e fata și care e băiatul ... poate gașca colorată, extrem de modest îmbrăcată, care înfuleca cu o eleganță demnă de cortul țiganilor istorici ... sau poate tanti care țopăia pe scenă fredonând un cântec străvechi din popor, acompaniată de chestii electronice vii și purtând o ținută ca a unui veritabil luptător de stradă ... sau poate fețele luminate de lumina lunii, sărutându-se la umbra felinarelor din parc ... poate cei doi cățeluși care s-ar fi pupat pe bune dacă stăpânii ar fi fost și ei mai sociabili ... sau poate cei doi bătrâni, el și ea, care ședeau pe o băncuță, departe de zgomotele concertului și a forfotei tinerești, care m-au surprins prin liniștea în care erau cufundați alături, socializând fiecare pe telefonul propriu .... sau, poate mămica ce făcea jaloane cu căruciorul în care era un bebeluș – sper cu dopuri în urechi – fără să țină seama de nici o intersecție, sens giratoriu sau prioritate de stânga a celorlalți ...

Hmmm ... starea se datoreză poate, șoferului cu număr de Constanța care m-a claxonat în trafic, crezând că sunt suficient de nesimțită să îi suflu locul de parcare pentru care dădea cu spatele vreun kilometru de la colțul străzii ... sau poate vechilor cunoștințe reîntâlnite, care susțineau vehement că și-au schimbat în primul rând modul de a gândi și, printre altele, nu mai judecă pe nimeni și nimic, dar aveau gânduri dintre cele mai bune despre organizatori, instituții, interese politice și alte mașinații filtrate doar ... poate polițistul de la trecerea de pietoni care frecventa decis lumea virtuală din telefon ... sau poate fetița care îi strigase mamei sale, arătându-mă cu degetul: uite-o, mama, pe prietena ta!!!

Orașul, una peste alta, este viu, orice ar susține cei care tastează la aparaturi, la adăpost, în spatele unui ecran. Orașul este colorat. Îl colorează oamenii, mentalitățile, caracterele și personalitățile plimbărețe din venele lui.

Aveți grijă de el. Aveți grijă de inima orașului. Fiecare vinișoară are rolul său. Conferiți-i importanța cuvenită. Nu lăsați bătrânii să verse lacrimi amare – chiar dacă azilele și-au schimbat denumirea în case de vis pentru ultimul drum. Chiar dacă nepoții se plictisesc la țară, fără semnal la internet și fiind obligați să-și julească genunchii luptându-se real, și nu pocnind virtual din degete. Fetelor, stâlciți-vă tenul cu râsete de la ghidușii și mai puțin de la cosmetice care vă răpesc timp prețios și vă aduc bătrânețile la picioare din adolescență! Băieți, fiți leii junglei și nu Mowgli. Mai bine mirosind a sudoare dar să cari tu o fată decât mirosind a parfum și să fii cărat de o targă la urgențe.

Orașul este viu. Este viu atâta timp cât fiecare dintre noi respiră aerul din el. Atâta timp cât avem grijă ca sângele să se păstreze oxigenat, curat, canalizat către fiecare organ care face legea în funcție de rolul lui în organism.

Așa vom fi cu toții veseli, curați și sănătoși. Mental. Spiritual. Fizic.