Nostalgii toastmasterine

Întrebată adesea cum îmi pregăteam momentele în cadrul clubului Toastmasters Arad, momente în care, evident, urma să vorbesc, aproape la fiecare întrebare ridicam instinctiv din umeri:

- nu știu, era răspunsul meu sincer.

Și totuși, omul din fața mea se dădea de neclintit - voia un răspuns clar, cu liniuțe dacă se putea.

Tot ce am făcut a fost întreprins din suflet. Tot timpul am fost „guvernată” de dorința de a oferi celorlalți care erau în sală posibilitatea de a învăța, de a fi parte a unei activități trăite dincolo de cuvinte, căci emoțiile ce te cuprind când ești înconjurat de oameni merită să le simți și nicidecum să le poți transpune în cuvinte.

Aveam la îndemână două manuale pe post de ghid complet ca să parcurgi un drum frumos, evolutiv, prin pădurea numită ”educație”.

Așadar ... cum îmi pregăteam momentele, discursurile?!

Pentru mine, un discurs nu a însemnat niciodată o lecție de bifat din manualul CC Toastmasters.

Am citit obiectivele, mi le-am însușit, le-am gândit până le-am integrat în viața mea de zi cu zi, fără să caut un subiect anume care să se “muleze” pe cerințele sugerate în manual.

De aici naturalețea cu care și astăzi reușesc să transmit mesajele prin cuvintele rostite.

Regretul meu este că, uneori, frazele ce curgeau și încă curg din cochilia mea nu sunt pentru toate urechile. Când un om scrie și vorbește cu sufletul, ca să înțelegi transmisiunile, e nevoie să ai și tu sufletul deschis. Altfel, vei simți că primești nu mângâiere, ci sulițe care dor.

.........

În orice moment din viață suntem exemplul pe care cineva își dorește să-l urmeze. Asta nu trebuie sa te marcheze, nici să îți schimbe comportamentul nativ și/sau prelucrat. Ar fi bine dacă ai acționa responsabil, conștient de valorile proprii; atent cu tine însuți; dornic să îndrepți cutele formate atunci când adierile de vânt îți unduiesc velele catargului; perseverent pe drumul pe care pășești în propria viață și cu zâmbetul mereu în suflet; cu ochii larg deschiși și cu oglinda curată.