Pasionații din lumea paralelă

Oare cei care sunt pasionați de ceea ce fac sunt sortiți pe veci să aparțină altora?

Au menirea de a aduce în sufletele celor de care se înconjoară bucurii nemăsurate, zâmbete senine, râsete zglobii și (poate, uneori) lacrimi de fericire?

Cei care se bucură de toată atenția din partea lor se vor opri vreodată cu adevărat să-i vadă?

Și dacă da, câți vor oferi din preaplinul vieții lor o rază de bucurie celor care trăiesc prin ei?

Ei, pasionații de frumos, de artă, de oameni, de cultură și civilizație, de muzică și sport, de valori umane (în adâncuri îngropate!), ........ei – pasionații!! au o viață care să le aparțină?!

În opinia mea, NU.

Ei funcționează după simțuri , trăiri, citind din priviri, zâmbind printre grimase (răs)tălmăcite de unii, ireale și deloc înțelese de majoritatea celor care îi privesc.

Zâmbetul lor este unul fermecător...fiindcă este prelucrat - un segment matematic îmbucurător privirilor abstracte; o fâșie din sufletul lor dăruită cu grație și sinceritate crudă; o mască atât de lipicioasă încât picurii din eter au șanse zero să o curețe.

Privirea rătăcită, surprinsă uneori, insesizabilă, este o căutare în străfundurile propriei ființe. Un refugiu secvențial în ungherele sufletului – un suflet zguduit de frământări mentale destinate celorlalți.

Ei, pasionații...s-au rătăcit de mult în promisiuni deșarte, s-au pierdut printre hățișuri ale meschinăriei unora, și-au uitat papilele gustative ale vieții undeva, la o intersecție cu destine vremelnice.

• .....oare merită toată nebunia asta?

Prea puține secunde lasă gândul să le tulbure mansarda.

Ei nu-și aparțin. Viața lor se continuă șerpuitor, într-o lume paralelă vieții pământești. O lume în care trăiesc visând un univers al lor, un univers în care se pot disipi nestingheriți și reîntregi din firimituri cosmice, doar vibrând.

Vibrația lor e percepută ca fiind pasională. Atât de greșit înțeleasă. Mult prea mult senzorială. Pură. Eternă. Cosmică.